Experiența mea cu maratonul de citit 1000/7

Salutare, oameni frumoși! Cer scuze pentru absența de vineri, nu am avut nimic pregătit pentru ziua de vineri, nici nu am putut să mă adun ca să pot scrie ceva…. Azi am să vă spun despre maratonul de citit 1000/7 pe care l-am organizat săptămâna trecută și la care au participat oameni de pe instagram, booktuberi, bloggeri, toată lumea =)) . Ca booktuberi, bloggeri au participat Adelina , Amalia, Miruna, Andi, Anda, Şoricelul cititorLizuca, Diana, Dariana și Daria. Eu din păcate nu am reușit să-l duc la capăt din simplul și stupidul motiv că vremea furtunoasă care și-a făcut prezența de miercuri până la finalul săptămânii m-a făcut să nu mai am chef de citit în toiul maratonului ci de orice altceva.

Deși nu l-am terminat m-am bucurat că am avut ocazia să descopăr cărți noi și super interesante prin intermediul celorlalți. Cărți precum Basme de Hesse, Unul dintre noi minte, Roșu de rubin, Lolita, volumul 2 din Anne-casa cu frontoane verzi, Regina albă, Romeo și Julieta…nu că le-am descoperit acum, le știam doar că prin faptul că prietenii mei cititori au vorbit despre ele m-au convins că merită și mi-am dat seama ce fain este să fii într-o comunitate așa de mare de cititori cum este cea în care sunt eu, este incredibil câte am învățat și cât mă bucură să vorbesc cu oamenii ăștia despre cărți atât de des. Acum cu maratonul ăsta cu atât mai mult.

Pe perioada în care am citit pentru maraton, am parcurs 130 de pagini din Fior, cartea pe care Amalia m-a provocat s-o citesc. Și cu care am înnebunit-o plăcându-mi atât de mult acțiunea. Dacă sunteți amatori ai genului romance fantasy o să o adorați. Dacă nu, clar o să vă surprindă plăcut. Se surprinde o relație mai mult decât ceva adolescentin cum credeam că o să se surprindă. Mă gândeam că seamănă cu povestea din Girl Online. Nu-i deloc așa. Este o relație dintre un el ciudat și o ea atrasă de partea ciudată a lui. Este o legătură profundă, neînțeleasă de restul dar în care cei doi își pun sufletul unul în celălalt. Stilul este unul absolut mirific. Pe lângă faptul că este atât de liric și magic, m–a ținut în priză ceea ce este combinația perfectă din punctul meu de vedere. De-abia aștept să văd cum o să se continue acțiunea. Eu nu mă împac aproape deloc cu pdf-urile, efectiv citesc mai lent și mai puțin însă pentru cartea asta meerită sacrificiul 🙂 .

Dar ferocitatea trupului nu i se oglindea şi în ochii. Îmi aminteam privirea lui, fiecare nuanţă de galben, şi nu-mi era teamă. Ştiam că nu mi-ar face rău.

absorbeam vara de parcă aş fi putut să-i păstrez fiecare picătură în mine. Pe măsură ce treceau orele, lumina după-amiezii împrumuta cărţilor de pe rafturi o aură palidă, galbenă şi încălzea hârtia şi cerneala de sub coperte, astfel că în aer plutea un miros de cuvinte necitite. Asta iubeam atunci când eram om.

Cuvântul Crăciun îmi aminti imediat de mirosul bradului de Crăciun, de infinitatea neagră a cerului înstelat de decembrie de deasupra curţii din spate şi de ochii lupului meu privindu-mă din spatele copacilor încărcaţi de zăpadă. Indiferent cât de absent era în restul anului, lupul meu era întotdeauna acolo de Crăciun.

Dar copacii mă chemau, îndemnându-mă să abandonez ceea ce ştiu şi să mă pierd în noaptea care se lăsa. Era o dorinţă care se trezea în mine cu o frecvenţă deconcertantă în ultimele zile.

Încă îi mai simţeam mirosul pe blana mea. A rămas lipit de mine, o amintire din altă lume. Parfumul ei mă îmbătase. Mă apropiasem prea mult. Instinctul meu îmi spusese să n-o fac. Mai ales când îmi aminteam ce se întâmplase cu băiatul acela. Mirosul verii pe pielea ei, cadenţa vocii ei pe care abia mi-o aminteam, senzaţia degetelor ei în blana mea. Fiecare părticică din mine cânta la amintirea apropierii ei. Fusese prea aproape. Nu am putut să stau departe de ea.

În seara aceea, stăteam în pat şi mă uitam pe fereastra cu jaluzele trase, ca să văd cerul nopţii. O mie de stele strălucitoare mă purtau departe, umplându-mă de dorinţă. Puteam să mă uit la stele ore întregi, numărul lor infinit şi profunzimea lor făcându-mă să descopăr o parte din mine pe care o ignoram ziua.

Pe măsură ce orizontul începea să ardă în nuanţe de un roşu intens, iar norii subţiri se transformau în dâre de sânge deasupra copacilor, inima îmi bubuia în urechi, şi pielea mă furnica străbătută de curent electric. Totul în mine ţipa că ceva e în neregulă. Nu ştiam ce mă deranjează mai tare: emoţiile care îmi făceau mâinile să tremure sau impulsul de a-mi arcui buzele şi de a lupta.

Într-un mod ciudat, m-am simțit total obiectivă, de parcă mă aflam în afara corpului meu. Aşa că am simţit cum genunchii mi se înmoaie şi tremură fără să ştiu de ce, şi am auzit cum inima mi-o ia razna în piept, şi am văzut roşu picurând în spatele ochilor mei, ca un vis stacojiu. Ca un coşmar urât şi limpede al morţii.

Eram un pântece crăpat umflat de promisiunea unor gânduri conştiente: pădurea îngheţată din spatele meu, fata din leagăn, sunetul degetelor pe coarde metalice. Viitorul şi trecutul, amândouă la fel, zăpadă şi apoi vară, şi iar zăpadă. O pânză de păianjen multicoloră, distrusă, prinsă într-un bloc de gheaţă, incredibil de tristă.

Mi-a trecut prin minte că, dacă eu şi Grace am fi fost obiecte, ea ar fi fost un ceas digital complicat, sincronizat la perfecţiune cu Ceasul Mondial din Londra, iar eu aş fi un glob cu zăpadă – amintiri scuturate într-un glob de sticlă.

Unele zile se potrivesc între ele ca elementele unui vitraliu. O sută de piese de culori şi desene diferite care, odată combinate, creează o imagine completă

Asta fu experiența mea cu maratonul. Mi-a plăcut, nu am reuşit să’l termin dar mi-a plăcut. Mulțumesc, dragi prieteni cititori pentru că ați fost cu mine pe parcursul maratonului, mulțumesc dragilor că ați citit postarea asta! Musai voi termina un maraton vara asta 🙂 !